![Sf._Cuv._Mărturisitor_Arsenie_de_la_Prislop_-_Stevenage_3[1] (1).pdf.png](https://static.wixstatic.com/media/fdaaea_3c0c7990c3fd423885b2667a16232c80~mv2.png/v1/crop/x_70,y_41,w_348,h_360/fill/w_85,h_68,al_c,q_85,usm_0.66_1.00_0.01,enc_avif,quality_auto/Sf__Cuv__M%C4%83rturisitor_Arsenie_de_la_Prislop_-_Stevenage_3%5B1%5D%20(1)_pdf.png)

Sfănta Liturghie
Este o rânduială de sfinte rugăciuni, în timpul căreia se săvârșește și se aduce jertfa fără de sânge a Legii celei Noi, întemeiată de Mântuitorul la Cina cea de Taină. Această jertfă a fost încredințată de El Sfinților Săi Apostoli, iar aceștia au transmis-o mai departe urmașilor lor, preoților, pentru a fi săvârșită mereu în Biserica creștină – spre pomenirea Lui și pentru iertarea păcatelor credincioșilor.
Spovedania este una dintre cele șapte Sfinte Taine ale Bisericii, prin care credinciosul, mărturisindu-și păcatele cu pocăință sinceră înaintea duhovnicului, primește, prin harul lui Dumnezeu, iertarea acestora și eliberarea sufletului.

Spovedania

Maslu
Sfântul Maslu este Taina instituită de Însuși Mântuitorul, care, prin rugăciunile preoților și ungerea cu untdelemn sfințit, împărtășește credincioșilor harul dumnezeiesc pentru tămăduirea bolilor trupești și sufletești, iertarea păcatelor și întărirea sufletului, după cum a spus Hristos când a trimis pe Sfinții Apostoli la propovăduire: „Celor ce vor crede, aceste semne vor urma: în numele Meu demoni vor scoate [...], peste cei bolnavi mâinile își vor pune și se vor face sănătoși!” (Marcu 16, 17-18).
Vecernia este o slujbă de seară în care credincioșii aduc laudă și mulțumire lui Dumnezeu pentru ziua care a trecut și Îl roagă pentru ocrotire în timpul nopții. Ea exprimă încrederea în purtarea de grijă a Domnului, pocăința pentru păcatele săvârșite peste zi și nădejdea mântuirii. În cadrul vecerniei se citesc psalmi, se cântă imnuri și se rostesc rugăciuni.

Vecernie

Botezul
Botezul este acea Sfântă Taină care, prin lucrarea văzută a întreitei cufundări în apă și chemarea Sfintei Treimi, împărtășește harul care șterge păcatul strămoșesc și celelalte păcate și îl face pe cel ce o primește membru al Bisericii, născut la o viață nouă în Hristos
Nunta este Sfânta Taină prin care, după făgăduința mirelui și miresei, dată liber în fața preotului, de a trăi împreună în iubire toată viața, pentru a naște și a crește copii și a se ajuta reciproc, li se împărtășește harul dumnezeiesc care întărește și înalță însoțirea lor naturală, prefăcând-o într-o desăvârșită și curată legătură morală, într-o unitate după chipul legăturii dintre Hristos și Biserică.

